| În Potcoava, la sfârşitul anilor ’30 a fost ridicată cea dintâi fântână curgătoare din zonă şi una dintre primele de gen din ţară. La inaugurare a fost prezent prefectul - colonel Emil Broşteanu, despre care profesorul Rădulescu povesteşte: “Eu aveam pe atunci şase - şapte ani şi m-am dus să văd şi eu. Când venea prefectul era o adevărată sărbătoare. Atunci l-am văzut pe colonelul Broşteanu şi m-a impresionat cu ţinuta lui impunătoare”. Fântâna este acum doar monument. Dincolo de pârâul Plapcea de la marginea oraşului Potcoava trăiesc peste 120 de persoane, în 34 de căscioare şi bordeie. Este cartierul rromilor săraci, ce poartă denumirea pârâului ce îl mărgineşte. Radiografii sumare • Potcoava a fost comună până în aprilie 2004, când a fost declarată oraş. Are aproximativ 7.000 de locuitori, iar la capitolul şomaj stă foarte bine. Există în plată doar 200 de dosare de ajutor social, majoritatea fiind ale rromilor. În prezent, numărul acestora este de aproximativ 400.
• Potrivit primarului, ţiganii au venit la Potcoava în anii ’70, fiindcă găseau de lucru, iar pământul putea fi lucrat. Jumătate dintre rromii bogaţi trăiesc în apropierea centrului oraşului, pe când cei săraci au un cartier al lor, Plapcea.
• Deşi nu sunt monumente istorice în Potcoava, mai multe obiecte cu valoare istorică au fost confiscate.
• Din colecţia familiei Titus Rădulescu au fost luate de Arhivele Naţionale înainte de 1989 colecţia “Învăţătorul Satului ediţia 1840”, o biblie din 1875, de pe vremea lui Alexandru Ipsilanti, precum şi un alfabetar cu trecerea de la scrierea chirilică la cea latină. Ecourile inundaţiilor Inundaţiile din iulie şi august 2005 au provocat importante pagube oamenilor din Potcoava, iar ecourile încă se resimt. Au fost peste 450 de gospodării afectate, iar 17 podeţe, trei punţi peste pârâul Plapcea, drumul comunal pe o porţiune de 13 kilometri, culturile de pe câteva mii de hectare de teren agricol au fost distruse. Claudia Zamfir Aici locuiesc de puţin timp împreună cu soţul şi fiica noastră de cinci luni. Clădirea nouă a fost construită de o rudă a Linei, care nu mai stă de mult aici. Nu plătim chirie, ci doar utilităţile, şi, deşi nu e mare, e mult mai bine, pentru că unde stăteam erau multe persoane. Lina Ciobanu n-a intrat în biserică la moartea mamei sale. Primăria s-a mutat în băile comunale, unde altădată se trata reumatismul. Potcoava - Olt este o localitate veche, fiind atestată documentar de aproape 600 de ani. Despre originea numelui acesteia circulă mai multe legende, potrivit cărora denumirea ar veni de la fosta configuraţie, ce avea formă de potcoavă, sau de la primul locuitor, un vârstnic pe care îl chema Potcoavă. O altă legendă spune că, în urmă cu câteva sute de ani, pe teritoriul oraşului de azi existau cei mai renumiţi potcovari din zonă, iar o alta afirmă că domnitorul Dan al II-lea Basarab, în 1423, avea în armata sa un căpitan cu puteri neobişnuite, care putea să îndoaie o potcoavă cu mâna. Însă, indiferent de unde provine denumirea, aşezarea a cunoscut o perioadă deosebită până în 1965, când a fost plasă, raion (înfiinţat la 1 ianuarie 1956) şi una dintre primele localităţi din România ce au beneficiat de alimentare cu gaze naturale, în 1962.
Profesorul Titus Rădulescu a declarat că, în acea perioadă, Potcoava era o comună dezvoltată şi după instalarea regimului comunist s-a luat în calcul alipirea acesteia la Scorniceşti. “După moartea lui Dej, Potcoava a început să fie defavorizată. Scorniceştiul era, la vremea aceea, un sat mic, nedezvoltat, dar care, o dată cu venirea la putere a lui Ceauşescu, a început să înflorească. Având în vedere faptul că avea două gări, liceu, schelă de petrol şi staţie de asfalt, s-a pus problema chiar să fie alipită Scorniceştiului, dar până la urmă acest lucru nu s-a mai întâmplat”, a povestit profesorul Rădulescu. “Apropierea cu Scorniceştiul, de care ne despart doar câţiva kilometri, ne-a defavorizat. După venirea lui Ceauşescu la putere, Potcoava nu a mai fost băgată în seamă. S-a dezvoltat doar comuna natală a acestuia”, a precizat Florin Mateiana, primarul localităţii Potcoava.
Lina Ciobanu - aceea care, ani buni, a fost una dintre apropiatele cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu şi a deţinut numeroase funcţii în aparatul de stat şi de partid, printre care şi pe cea de viceprim-ministru -, s-a născut şi a petrecut câţiva ani din copilărie în Potcoava. “Lina Ciobanu s-a născut aici, dar n-a stat decât câţiva ani. Apoi a a plecat în Bucureşti, unde a fost muncitoare textilistă la o fabrică. Părinţii ei au trăit aici până spre sfârşitul anilor ’70. De când s-a dus în capitală, Lina nu a mai venit decât o singură dată în Potcoava, la moartea mamei sale. Şi atunci a stat foarte puţin, iar în biserică, la slujba de înmormântare, n-a intrat deloc. A mai avut un frate, care a murit, şi o soră, Ioana, despre care nu se mai ştie nimic, deoarece a plecat şi ea demult de aici. Lina Ciobanu se mai interesa din când în când de nepotul său, fiul Ioanei, care a rămas o perioadă, împreună cu soţia lui, în Potcoava. Însă, acum câţiva ani, el a accidentat mortal un rrom şi, supus ameninţărilor repetate, a fost nevoit să plece cu familia în Bucureşti. În localitate nu mai trăieşte nicio rudă a Linei Ciobanu. Una dintre nepoatele ei, Constanţa Popa, a fost deputat de Olt în legislatura trecută”, a povestit profesorul Titus Rădulescu.
Gospodăria Linei este încuiată în permanenţă, iar oamenii spun că nici măcar succesiunea nu a fost făcută. Într-o încăpere construită recent, lipită de casa acesteia, stă o familie tânără, Marius şi Claudia Zamfir, care nu are posibilităţi materiale.
“Aici locuiesc de puţin timp împreună cu soţul şi fiica noastră de cinci luni. Clădirea nouă a fost construită de o rudă a Linei, care nu mai stă de mult aici. Nu plătim chirie, ci doar utilităţile, şi, deşi nu e mare, e mult mai bine, pentru că unde stăteam erau multe persoane”, a declarat Claudia Zamfir.
Timp de peste 20 de ani, la Potcoava s-au tratat zeci de mii de oameni suferinzi de reumatism. În clădirea în care din 1994 funcţionează primăria, la sfârşitul anilor ’60 s-au amenajat băi comunale, cu ape termale şi diferite proceduri medicale, menite să trateze reumatismul.
“Erau vestite aceste băi. Mulţi veneau să se trateze. Nu existau spaţii de cazare, iar cei care veneau de la distanţe mai mari erau cazaţi pe la săteni. Din lipsa banilor şi a investiţiilor, băile s-au desfiinţat imediat după 1989”, îşi aminteşte profesorul Rădulescu.
Soţia acestuia susţine că băile erau foarte bune: “Se făceau tratamente cu ape termale aduse de la sonde. Erau foarte bune pentru reumatism. La etaj existau şi cabinete unde se făceau diferite proceduri. Eu am fost de multe ori să mă tratez şi îmi prindeau foarte bine.” |
• Aşezarea olteană este printre primele localităţi din România alimentate cu gaze naturale